Mediul în care se naşte copilul, trăieşte, se dezvoltă şi se formează copilul, este familia

Gradiniţa este o a doua casă a copilului şi reprezintă pentru el un spaţiu în care se simte ocrotit şi în siguranţă, însă, în mod obligatoriu, părinţii sunt partenerii instituţiei.
Obiectivele educaţionale pe care grădiniţa şi le propune nu pot fi realizate în totalitate fără sprijinul susţinut al familiei, de aceea instituţia trebuie să menţină o legătură strânsă cu aceasta pentru a asigura acea continuitate de cerinţe atât de necesare în activitatea noastră.
📢📢📢📢 Începând cu data de 20 decembrie 2023 pe teritoriul IÎP Grădiniţa nr. 73 a fost amplasată „Cutia cu idei”. Prin intermediul acestei cutii, fiecare părinte are posibilitatea să- și exprime propria părere despre instituție şi în același timp să propună schimbări.
❗❗❗După deschiderea cutiei, administrația instituției va întocmi o listă cu principalele probleme sesizate de către părinți și va încerca să le soluționeze.
Vă Mulțumim pentru parteneriat, susţinere, înţelegere, receptivitate, dedicare!!!