Festivalul Toamnei

Toamna ne farmeca prin bogaţia de culoare, prin caldura gingaşă a soarelui şi ropotul răcoros al ploilor, prin aromate şi savuroase fructe de toamna.
Toti cei care iubesc culorile toamnei, foşnetul frunzelor ruginii, vuietul vântului şi jocul picăturilor de ploaie au fost prezenţi la ,,Festivalul Toamnei,, care s-a desfăşurat în IET nr.73.
Poezii, cântece, dansuri, lucrările pentru expoziţie toate au avut dragul de a întâlni Zâna Toamnă.
Ne închinăm cu petale de sănătate pentru toți cei care au dat curs inițiativei noastre. Mulțumim părinților pentru dăruire, implicare, responsabilitate, mărinimie și pentru actul de trăire intens, alături de generație în creștere”,
Iar noi, suntem mândri că prin asemenea activităţi dăruim fiecarui copil bucuria lucrului realizat cu FAMILIA!